STUDIU. Cât de bine este ca părinții să își liniștească copiii atunci când se trezesc din somn

STUDIU. Cât de bine este ca părinții să își liniștească copiii atunci când se trezesc din somn
Publicat: 05/01/2013, 12:27
Actualizat: 19/05/2015, 00:49

Părinții nu ar trebui să se grăbească să își liniștească bebelușii la primul scâncet în miez de noapte. Cel puțin așa susțin oamenii de știință de la Universitatea Temple, Philadelphia, care sunt de părere că micuții trebuie lăsați să se liniștească și să adoarmă singuri, scrie Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au chestionat un grup de peste 1.200 de părinți despre obiceiurile pe care le au propriii copii. În urma sondajului s-a constatat că bebelușii se împart în două categorii, până la vârsta de șase luni. Astfel, două treimi dintre micuți dorm noaptea, în timp ce o treime se trezesc cel puțin o dată pe noapte.

Dintre bebelușii care se trezeau, majoritatea erau băieți, mai arată datele studiului publicat în jurnalul Developmental Psychology. În plus, experții au constatat că micuții care obișnuiau să se trezească peste noapte aveau un temperament dificil și erau irascibili.

Experții spun că bebelușii sunt la fel ca și adulții, în ceea ce privește obiceiul de a dormi. Potrivit specialiștilor, aceștia dorm timp de 90-120 de minute, după care se trezesc preț de câteva momente, iar mai apoi adorm la loc. „Unii dintre ei, într-adevăr, plâng și țipă după mamă atunci când se trezesc”, spune prof. Marsha Weinraub, coordonatoarea cercetării, care precizează că părinții nu ar trebui să fie intimidați de cei mici, ci ar trebui să îi lase să se liniștească. Specialista susține că bebelușii trebuie să fie lăsați în pace atunci când sunt agitați, deoarece micuții trebuie să învețe să se calmeze singuri.

„Pentru că mamele din studiul nostru descriau bebelușii cu treziri dese ca fiind o sursă de probleme pentru ele și pentru familiile lor, părinții ar trebui să fie încurajați să stabilească niște rutine mai nuanțate și atent țintite pentru a ajuta bebelușii să se liniștească singuri și să ceară la mamă doar ocazional. Cel mai bine este ca bebelușii să fie culcați la aceeași oră în fiecare noapte, să fie lăsați să adoarmă singuri”, menționează Marsha Weinraub.

Cercetătorii spun că tulburările de somn în cazul bebelușilor dispar după vârsta de 18 luni. În cazul în care micuții continuă să se trezească peste noapte și după ce împlineasc această vârstă, oamenii de știință recomandă părinților să apeleze la ajutorul unui specialist.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Un Youtuber în vârstă de 24 de ani a primit „o avalanșă de voturi” pentru...
×